Ioana Radu: Review > A treia comandă de produse Bottega Verde (searchin’ for the summer)

Acest articol a aparut prima data pe Ioana Radu.

Mai sunt aproximativ două săptămâni până plec din ţară, după care revin fix în iulie, vreo două zile, ca mai apoi să plec în vacanţă într-o ţară pe care n-am mai vizitat-o până acum. Şi pentru că totul o să se întâmple atât de repede cu plecarea, m-am gândit că ar fi cazul să-mi iau câteva produse pentru la vară şi să le am pregătite pentru bagajul de vacanţă. Dacă stau doar două zile în România e clar că n-o să-mi ardă atunci de dat comenzi şi aşteptat curier :D. Ştiam exact ce produse vreau să folosesc pentru protecţie vara aceasta, aşa că săptămâna trecută am plasat încă o comandă pe site-ul BottegaVerde.ro (a devenit unul dintre brand-urile mele preferate).

produse Bottega Verde review Ioana Radu produse pentru vara protectie solara

Astfel, cu gândul la soare, vară, road trip, camping, plaje pe care nu le-am mai văzut până acum, oraşe pe care nu le-am mai vizitat până acum… şezlong, umbrelă şi ochelari de soare… cu gândul la toate astea am adăugat în coşul de cumpărături 3 produse: un lapte de corp cu factor de protecţie solară 30 şi două geluri de duş din gama SOL, gamă special concepută de cei de la Bottega Verde pentru vară, conţinând ingrediente care să ajute corpul să lupte cu efectele pe care soarele puternic îl are asupra pielii noastre. Cred că există 3 sortimente de gel de duş în colecţia SOL pentru vară, însă eu mi-am ales doar două: unul cu extract de orhidee şi ulei de tamaru, iar altul cu ulei de hibiscus şi argan.

Ştiu că e abia luna aprilie, însă am folosit aceste produse în câte o zi sau două săptămâna asta, astfel încât să pot scrie despre ele aşa cum se cuvine. Da, inclusiv laptele de corp l-am testat :D . L-am folosit pe gambă şi apoi am intrat la duş să văd cum se comportă şi în contact cu apa. De asemenea, o să vedeţi că în afară de laptele de corp cu SPF 30 şi cele două geluri de duş SOL… mai am încă un produs. Este un gel de duş cu extract de orez, un produs pe care l-am primit cadou la comandă, căci cei de la Bottega Verde oferă la fiecare comandă câte un produs cadou.

Haideţi să vedem impresiile pe care mi le-au lăsat produsele:

1. Lapte spray cu protecţie, antioxidant, cu extract de lemn dulce şi petale de floarea soarelui SPF 30

(150ml, 146 de lei… dar l-am prins cu 82 de lei pentru că au reduceri în perioada asta)

Lapte spray cu protectie, antioxidant, cu extract de lemn dulce si petale de floarea soarelui SPF 30 Bottega Verde 1

Prima şi prima oară am vrut să mă asigur că acest produs are consistenţa şi culoarea unui lapte de corp. Răspunsul, din fericire, e pozitiv. E un lapte de corp veritabil. Textură uşoară, dar hidratantă, având chiar factor de protecţie 30. De câţiva ani vara nu folosesc produse cu factor mai mic de atât. Nu vreau să mă prăjesc ca un puiuţ la rotisor, ci merg pe varianta cu piele sănătoasă şi frumoasă. Am auzit şi eu mitul că bronzul nu se prinde când e SPF-ul mai mare, însă e doar un mit. Eu mă bronzez foarte frumos an de an, chiar dacă folosesc astfel de produse, cu protecţie de 30 şi chiar şi de 50. Şi reaplic produsul pe corp cam o dată pe oră :D .

Lapte spray cu protectie, antioxidant, cu extract de lemn dulce si petale de floarea soarelui SPF 30 Bottega Verde 2

Lapte spray cu protectie, antioxidant, cu extract de lemn dulce si petale de floarea soarelui SPF 30 Bottega Verde 3

Pe lângă faptul că acest lapte de corp are consistenţa lejeră şi hidratează foarte bine, el se absoarbe şi repede în piele şi, bonus, are şi un miros plăcut. Cred că toate ştim că foarte puţine produse pentru protecţie solară miros frumos, ceea ce face din acest lapte spray cu protecţie un produs pe care-l îndrăgesc deja. De asemenea, pentru că sunt un pic fiţoşică, folosesc doar produse de tip spray. Îmi place acest mod de dozare, considerându-l mult mai igienic (nerămânând produs în capac, care să se usuce inestetic), dar şi mai “de durată” (dacă nu se iroseşte produs, clar ţine mai mult, nu?).

Lapte spray cu protectie, antioxidant, cu extract de lemn dulce si petale de floarea soarelui SPF 30 Bottega Verde 4

Acest lapte spray cu protecţie de la Bottega Verde este pe bază de extract de lemn dulce şi petale de floarea soarelui. Are inclusiv proprietăţi antioxidante şi calmante. Şi încă o veste bună e că nu conţine parabeni şi formaldehide.

2. Gel de duş, după plajă, cu extract de orhidee şi ulei de tamanu

(400ml, 51 de lei… 27 de lei prins la reducere)

Gel de dus dupa plaja cu extract de orhidee si ulei de tamanu Bottega Verde

Admit încă de la început că mă aşteptam la o aromă complet diferită în ceea ce priveşte acest produs. Mă gândeam că e complet floral, pur feminin, că îmi dansează petalele de orhidee pe piele de fiecare dată când intru sub duş. În schimb am fost surprinsă (plăcut) de un mix de arome fresh şi florale. E un mix simplu, nu un buchet de mirosuri. Un mix de orhidee şi… modul în care miroase marea când stau pe şezlong cu un fresh de portocale în mână. Un mix fresh-floral care m-a surprins plăcut. Aromele fresh pentru mine sunt pe primul loc, au un sertar special la mine în suflet :D .

Ce mi-a mai plăcut la acest gel de duş este faptul că aroma persistă pe piele, lucru care e în general valabil pentru produsele de la Bottega Verde. Iar un alt avantaj al acestui gel de duş, cu extract de orhidee şi ulei de tamanu, este faptul că se simte în contact cu pielea că produsul are şi ceva ulei în compoziţie. Nu e o senzaţie de gras, specifică uleiurilor, dar e o senzaţie… fină, mângâietoare, hidratantă. You should try it.

3. Gel de duş cu ulei de hibiscus şi argan

(400ml, 51 de lei… 27 de lei prins la reducere)

Gel de dus cu ulei de hibiscus si argan Bottega Verde

Mă aşteptam la un gel de duş cu parfum complet diferit. Acesta e dulce, deloc specific produselor pe bază de ulei de argan (produse care merg oarecum către zona orientală de arome). Eu nu prea sunt cu aromele dulci, aşa că acest gel de duş nu e tocmai pe lista preferatelor mele. Dar dacă sunt printre voi persoane care preferă gelurile de duş şi cosmeticele în general cu parfum dulceag, acesta chiar e un produs bun. Dincolo de aromă, în ceea ce priveşte calitatea, n-am absolut nimic de obiectat, fiind vorba de calitatea cu care m-am obişnuit în legătură cu gelurile de duş marca Bottega Verde. Aroma este însă cea care nu mi se potriveşte. Too sweet and pretty for me.

4. Gel de duş delicat şi mătăsos cu extract de orez Venere

(400ml, 32 de lei… l-am primit cadou la comandă :D )

Gel de dus delicat si matasos cu extract de orez Venere Bottega Verde

M-am bucurat foarte mult că am primit cadou la comand chiar gelul de duş cu orez Venere, acesta fiind chiar un produs pe care voiam să îl încerc. Cred că de fiecare dată când am scris despre produsele de la Bottega Verde am menţionat faptul că ei oferă un cadou la orice comandă. Ba chiar ne dau posibilitatea să alegem dacă vrem gel de duş, săpun solid, cremă de mâini sau săpun lichid. Eu am ales gel de duş şi mi l-au trimis pe acesta, cu orez Venere. L-am folosit de două ori în cele câteva zile de când a sosit coletul, pentru a-mi face o părere despre el astfel încât acest review să fie pertinent.

Mi se pare a fi un gel de duş bun pentru a fi folosit în anotimpurile agresive cu pielea, adică iarna şi vara, când pielea corpului este supusă temperaturiloe extreme şi are nevoie de hidratare pe măsură. Are textura mai lichidă decât a gelurilor de duş obişnuite, însă îmi dă senzaţia că ar avea ceva ulei în compoziţie, atât de bine îngrijeşte pielea. Este delicat şi mătăsos, exact cum îi spune şi numele. În ceea ce priveşte aroma… cred că am nasul defect :D . Când desfac capacul mi se pare că acest gel de duş miroase a măr proaspăt dat pe răzătoare, ca atunci când facem plăcintă. Iar la duş, în contact cu apa, îmi miroase a măr copt, a plăcintă fierbinte. Cred că am ceva eroare de cod în ce priveşte simţul olfactiv :)). Însă, per total, ca idee, acest gel de duş chiar e minunat. O să-mi iau şi săpunul lichid din gama asta, cu siguranţă.

frumusetea este in tine review comanda bottega verde ioanaradu

La Fin…

Cam atât cu răsfăţul şi de data aceasta. Mi se pare că am comandat lucruri foarte practice, de care o să mă folosesc curând. Aştept cu mare interes vacanţa de anul acesta. Se lasă iar cu „road trip” de poveste ♥.

Pentru că simpatia e reciprocă ^_^, cei de la Bottega Verde mi-au oferit un cod de reducere pentru mine şi pentru alţi 10 cititori ai blogului meu care vor să îşi cumpere ceva de pe site-ul BottegaVerde.ro. Astfel, primele 10 persoane care vor plasa o comandă şi vor folosi codul de voucher IOANARADU vor beneficia de reducere suplimentară de 10% la întreg coşul de cumpărături (indiferent de suma de care comandaţi şi indiferent dacă produsele sunt deja reduse sau nu). How cool is that? Codul trebuie pus într-un câmp special care apare în coşul de cumpărături, în partea dreaptă.

Pentru mine, Bottega Verde este unul dintre cele 3 brand-uri de suflet în ceea ce priveşte produsele de îngrijire corporală. Să nu uităm că am plasat acum câteva luni o comandă pe site-ul lor şi am rugat-o pe mama să-mi trimită produsele în Suedia. Nu mai aveam răbdare câteva luni până veneam eu în ţară. So, yeah, I’m in love with BottegaVerde! No doubt!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *