Acest articol a aparut prima data pe Pagini de zi si de noapte
Da, cică sfântul ăsta cu iubirea a ajuns și pe meleagurile noastre. Fie că vă place sau nu, fie că sunteți adepții lui Valentin sau ai lui Dragobete, nu puteți nega că zilele astea sunt două ocazii de a sărbători. Eu cred că dragostea o sărbătorim zilnic. Dar din când în când, parcă mai merge să ne împrejmuim cu inimioare și să ieșim la o cină romantică. Nu de alta, dar în zilele obișnuite nu prea ne facem timp. Acum cam trebuie. Indiferent că iubiți românește sau o dați pe americană, azi m-am gândit să vă propun un machiaj numai bun pentru un moment romantic.
De când am început eu să mă machiez, am folosit mai ales negru, gri, și tonuri de mov. Și pentru că am ochii un pic camelelon, uneori mai verzi, alteori mai spre căprui, am considerat că tonurile de mov-violet mă avantajează. Așa că și pentru azi am ales câteva produse accesibile și ușor de folosit. Nu vă așteptați la chestii complicate, nu am studii la bază, pur și simplu mă machiez cum îmi place, cât mai repede și mai colorat. Nu știu să folosesc iluminatorul sau blushul, la mine BB-ul sau CC-ul e la putere, puțin anticearcăn și pudră, farduri de pleoape, rimel și posibil un creion (sau nu). La capitolul ruj, la fel, stau mai prost. Prefer balsamurile de buze. Azi am ales să-mi accentuez ochii, pe care zic eu că i-am tratat așa cum trebuie!
Pentru machiajul meu romantic am folosit următoarele:
- Fard de pleoape cu vitaminele A, E și coenzima Q10, nuanța nisipiu auriu – ca bază pentru fardul de pleoape
- Trio umed/uscat cu proteine de mătase și vitaminele A, C, E – nuanțe de roz
- Fard de pleoape stick – mov
- Rimel pentru alungire cu proteine de mătase, vitamina E și piersică
- Balsam de buze cu argan
Având un ten curat, nu am mai folosit BB sau CC, pudră sau ceva de genul, ci doar puțin corector în zona cearcănelor. Asta clar omoară orice dispoziție romantică ? Eu zic că e un machiaj potrivit pentru 14, 24 februarie sau orice altă dată sau moment îl considerați voi potrivit!
In speranta ca v-am dat o idee pentru cina din seara asta, astept si sugestiile voastre! Voi cum vedeti un machiaj romantic? Credeti ca e nevoie de zeci de produse sau 4-5 sunt suficiente?