Bottega Verde a luat ființă în 1972 în inima Toscanei, ca o afacere de familie, concentrată pe ceea ce știau italienii să facă mai bine: să îmbine frumusețea ăi calitatea excepțională a ingredientelor oferite de natura toscană, tradițiile vechi cu inovația, pentru a obține cele mai bune produse cosmetice naturale. Din acel moment, valorile unei companii ale unei familii italiene, combinate cu cele ale unei frumuseți naturale și sincere se consolidează într-o istorie de mare succes.
Tenul este oglinda sufletului nostru și trebuie să avem grijă ca el să arate cât mai bine. Pe lângă cremele folosite pentru ten, o atenție specială ofer și zonei ochilor. Este bine ca aceasta să fie protejată și să fie hidratată pentru a avea elasticitatea perfectă și împiedicarea apariției ridurilor.
Am 33 de ani și sunt foarte mulțumită de felul în care arată tenul meu. Evident că am și câteva riduri de expresie în jurul ochilor, dar cred că astea se formează în orice condiții. Important este să am grijă ca pe viitor să nu îmi mai apară altele și acestea să nu se adâncească mai mult.
Bottega Verde are un produs minune care este foarte lăudat și m-am gândit că trebuie să-l încerc și eu. Tratamentul antirid pentru zona din jurul ochilor, anticearcăn cu pro-retinol și extract de goji de la Bottega Verde promite să atenueze pungile de sub ochi și cearcănele, combate ridurile, semnele de expresie, pielea lăsată din zona delicată a ochilor. Cu alte cuvinte, totul sună foarte bine. În plus fructele de goji din compoziție sporesc beneficiile celorlalte ingrediente.
Eu folosesc această cremă de aproape o lună, dimineața și seara. Are o textură ușoară care se aplică din câteva mișcări și este absorbită rapid de piele. Mirosul este foarte fin și nu mi-am dat seama cu ce să-l aseamăn.
La capitolul riduri stau bine pentru că nu mi-au mai apărut, iar cele existente nu cred că vor mai dispărea cu nici o cremă miraculoasă. Pentru că dorm foarte puțin, aveam ceva cearcăne înainte să o folosesc și acum pielea mea arată mult mai fresh.
Crema antirid are un gramaj mic de 10 ml, dar suficientă pentru o perioadă de câteva luni. Cantitatea folosită este foarte mică. Crema are o culoare alb mat.
Note de vârf: portocal, mandarin, coacăze.
Note de mijloc: trandafir, iasomie, magnolie.
Note de bază: patchuli, vanilie, ambra, mosc
Valabilitatea cremei este 6 luni de la deschidere.
Dacă aveți vreuna din problemele pe care crema le poate rezolva, eu vă sfătuiesc să o încercați. Acesta tratament are o eficacitate ridicată și eu sunt mulțumită de el!